Arta atipica si inedita in creatiile Danara String Art

Miscarile pensulei sau ale daltei, gesturile pe care un artist le executa in realizarea unei picturi, sculpturi, obiect de design sunt asemenea gesturilor unui muzician. Amandoi au nevoie de gesturi precise pentru ca opera lor sa fie desavarsita. Diferite desigur dar supuse aceluiasi scop.

Aceasta imbinare de gesturi și deprinderi maiestre le-am intalnit la Dana, artistul care se afla in spatele conceptului numit Danara String Art.
Lucrarile sale handmade sunt mai mult decat o invitatie pentru a intelege si iubi aceasta tehnica deosebita: string art-ul.

Fire de ata asezate pe cuiele batute in lemn urmaresc trasee bine definite pentru a da nastere unor experiente vizuale incantatoare.
Am stat de vorba cu Dana care ne-a povestit cum a inceput pasiunea pentru string art si ce inseamna aceasta tehnica:
Sunt un artist autodidact. Pana sa dau de string art si el de mine, am cochetat de-a lungul anilor cu diverse forme artistice, precum pianul, microfonul si scena, pictura si desenul, de asemenea am acumulat experienta in copywriting si publicitate online.

In 2015 am intrat in contact cu aceasta forma de arta, mesterita din lemn, cuie si ate. Ceea ce m-a fascinat inca de la inceput este faptul ca string art-ul este bazat pe matematica care se metamorfozeaza in arta. Initial, menirea string art-ului, inventat de o profesoara de matematica autodidacta, Mary Everest Boole, a fost sa transforme matematica intr-o activitate distractiva si accesibila copiilor.

In string art, curbele sunt iluzii optice, formate din linii drepte ce se intersecteaza conform unor concepte matematice, cum ar fi curba Bézier. Deci intr-un fel, trebuie sa fii si un mic matematician, sa-ti faci niste calcule, pentru a face aceasta arta. Eu o vad ca pe o indeletnicire ce iti pune la munca ambele emisfere cerebrale, guvernate de rational respectiv artistic. Danara String Art este bucuroasa Cumva, practicarea string art-ului te sustine si te poarta pe drumul catre evoluarea intr-un om echilibrat. Pot spune ca este o disciplina spirituala, de slefuire a omului, ce aspira intotdeauna catre divin.

Arta atipica si inedita in creatiile Danara String Art
Imi aleg materialele cu atentie si lucrez cu ce este mai bun. Ele sunt vii si spun o poveste pe care eu o duc mai departe. Astfel imi aduc aportul la infinita creativitate a naturii, care este cel mai mare artist si in fata caruia nu putem fi decat umili si recunoscatori.
Lemnul cu a sa maleabilitate, cuiele cu a lor duritate, ata de broderie cu sensibilitatea si finetea sa, pietrele semipretioase cu unicitatea si stralucirea lor lucreaza impreuna sub mainile tale, contopindu-se pentru a da nastere unui echilibru artistic. Ele isi parasesc forma initiala, renasc intr-un intreg si primesc o identitate noua.
Invat tot mai multe pe masura ce experimentez si cer din ce in ce mai mult de la materialele mele. Ele nu inceteaza sa ma uimeasca prin cat de multe posibilitati au de oferit.
Cromatic vorbind, imi place sa experimentez fie un mix de culori tari, indraznete, fie ma joc cu pasteluri si degradeuri, creez jocuri de lumini si umbre, sau iluzii optice, cu ajutorul unor ate deosebit de versatile.
In ceea ce priveste stilul lucrarilor, sunt flexibila si experimentez in functie de stare – impresionism, minimalism, simbolism, etc.

Arta atipica si inedita in creatiile Danara String Art
Transpun in string art concepte proprii si de asemenea ador sa fac reinterpretari ale unor lucrari celebre precum ‘Mainile’ lui Rodin, sau desenele minimaliste ale lui Picasso.
Principalele unelte sunt mainile si ciocanul.Imi mesteresc lucrarile cu si din dragoste pentru arta si frumos. Ele au ca inspiratie frumusetea si simplitatea complexa a naturii, armonia si geometria ei sacra.
Viziunea mea este aceea de a da nastere frumosului si armoniei in aceasta lume prin intermediul string art-ului.
Ce imi doresc? Doresc sa ii inspir pe ceilalti si sa le arat prin exemplul meu ca visul de a face ceea ce-ti place si a trai din asta se poate realiza. Trebuie doar sa inveti din greseli si sa-ti continui drumul, sa insisti in a-ti indeplini visul, misiunea personala. Sa aduc bucurie, un plus de valoare si vibratie cromatica in casa si viata fiecaruia. Sa las ceva frumos in urma mea, care sa dainuiasca peste ani, si poate din generatie in generatie, cine stie, prin intermediul viitorilor mei copii.’’

Dana Maria Olteanu

Artist&Owner @Danara String Art

E-mail: danara.arts@gmail.com

Facebook: facebook.com/DanaraStringArt

Etsy shop: danarastringart.etsy.com

 

Share

Author: admincrazylook

Share This Post On

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 + 7 =